marți, 18 februarie 2014

+ Pr. Rizea Dobre - Un preot mucenic, asasinat în Miercurea Patimilor, 1989, personaj principal al romanului cu același nume, semnat de Sergiu Ciocarlan

Note de lectură despre un roman total. Scriu febril, condus de firul narativ al romanului. Arunc pe hârtie gândurile pe care mi le suscită lectura. Primul meu gând a fost să scriu cea mai scurtă prezentare a unui roman. Aș fi scris așa: Adevăr + Libertate = mucenicie pentru Hristos. Ar fi cea mai bună carte de vizită a romanului, dar și a autorului său. Văd „Miercurea patimilor” în aceeași familie cu alte două cărți: „Struțocămila” lui Vladimir Volkoff și cu „Audiență la un demon mut” a părintelui Savatie. Mă surprinde stilul: dens, fără să fie obositor. Mai presus de toate, convingător, o calitate pe care puține romane o satisfac. Cel mai dificil lucru pentru un scriitor este să creeze ex nihilo o lume întreagă, veridică, în care cititorul să vrea să pătrundă, să se arunce uitând de foame, de sete, de condiționările care îl îngrădesc. Lui Sergiu Ciocârlan i-a reușit din plin acest pariu cu cititorul. „Miercurea patimilor” este, înainte de toate, un roman de idei. De idei, dar și de adevăruri. Adevăruri care ne privesc îndeobște pe noi, românii și mai ales pe noi, creștinii...Dați un click aici pentru detalii. Mai jos vedeți o fotografie inedită a teologului Rizea Dobre, din 1971. Era tradiția prin acei ani, să facem schimb de fotografii, la absolvirea seminarului, noi, colegii de an, dar și colegii mai mici, cărora le eram șefi de meditație. Fiecare dintre noi avea un pseudonim, așijderea unui "nume de scenă", în vremurile de astăzi. Fotografia din dreapta, î-l reprezintă pe teologul de atunci ("țiganul Rizea", așa il dezmierdau colegii, datorită tenului pielii sale cam bronzate, înaintea absolvirii seminarului STBz (Buzău), promoția 1971, oferită de autor, cu dedicație (a se vedea încrisul, de pe vers-oul fotografiei, scrisă cu mâna sa) subsemnatului, cu nume conspirativ "Joan Baptista" (fiindca eram pe'atunci crâsnic al capelei, deci un înainte-mergător al părinților profesori slujitori, care urmau a se înveșmânta înaintea serviciilor liturgice). Fotografia originală se păstrează în albumul personal al subsemnatului, și va constitui, pe veșnicie, o valoare inestimabilă, ce mi-a fost oferită de acest sfânt martir, și mărturisitor al credinței dreptmăritoare, mucenicit (asasinat) în Miercurea Patimilor, 26 aprilie, anul de Gratie al Domnului 1989, de către iehoviști, (sau poate chiar de mâna lungă a securității!!!), chiar în Gradina Maicii Domnului, România. Cu profundă plecăciune, mucenicule al lui Hristos, al tău umil frate co-slujitor, (pr). Constantin Alecse, Los Angeles, California, USA (18 Februarie 2014). Mai multe detalii aici. Cartea Miercurea patimilor va fi lansata in seara asta la conferinta Avva Justin Pârvu și Sfinții Închisorilor.

Un comentariu:

  1. Ma adresez oamenilor cu suflet si cu credinta in dumnezeu, ca din putinul lor sa ma ajute si pe mine ptr a putea urma tratamentul prescris de medici, boala, disperarea, neajutorarea si neputinta, situatia mea este f f grea, in jurul nostru mor oameni in fiecare zi, mor sau traesc cu o frica teribila de moarte, din cauza indiferentei noastre, sunt multi oameni batuti de soarta care duc zilnic poveri f grele in sufletele lor si-asa chinuite, sunt multi oameni care sufera si asteapta o mana de ajutor,, -oare cine este gata sa-le intinda o mana de ajutor???.Eu sufar de multi ani de mai multe boli f incurabile, Diabetul va pune capat zilelor, fac injectii cu insulina de 4 ori zilnic, nu pot efectua nici o activitate, ptr ca capacitatea mea de munca este pierduta in totalitate, nevasta si ea este f bolnava cardio-vascular, si avem si un copil minor la scoala,ducem lipsa de mancare si medicamente, daca bunul dumnezeu este cu dvs va rog ajutati-ma, ma rog lui dumnezeu si maica domnului sa va inmulteasca darul, si cu multa sanatate, gestul vostru il puteti face in contul ce lam deschis la banca: RAIFFAISEN BANK IN ROMANIA are nr ro93rzbr0000060001059026 in lei, si are codul swift: RZBRROBU , pe nume mihai feraru, Doamne ajuta.Va rog nu ma uitati.adresa: oficiul postal 1 casuta postala 95 loc vaslui-romania...tel 0040761887298..western-union
    sunt programat ptr o interventie chirurgicala la creer unde am keaguri de sange dupa accidente vasculare cerebrale..va roog sa ma iertati daca vam gresit

    RăspundețiȘtergere